Consiliul Politic Naţional al PSD şi grupurile parlamentare ale partidului se reunesc astăzi la Sinaia pentru a stabili mandatul de negociere cu președintele Nicușor Dan, care e așteptat să facă în următoarele zile o nouă propunere de premier. Nicușor Dan e așteptat să propună un premier aparent independent politic în fruntea unui guvern PSD, potrivit surselor G4Media.

- articolul continuă mai jos -

De la ora 11:00 este programată şedinţa CPN al PSD, iar începând cu ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, potrivit Agerpres.

Social-democraţii vor discuta despre mandatul cu care va merge conducerea partidului la negocierile ce urmează a fi reluate la Palatul Cotroceni cu privire la formarea unui nou Guvern, dar şi despre priorităţile legislative din sesiunea ordinară, care urmează să înceapă marţi.

Pe ordinea de zi, se mai află proiecte care nu au putut fi finalizate în sesiunile extraordinare ale Parlamentului din această vară, cel mai important fiind legea salarizării bugetarilor, boicotat chiar de PSD.