Consiliul Național de Conducere al partidului extremist AUR, condus de George Simion, și-a stabilit ca prioritate pentru sesiunea parlamentară care începe la 1 septembrie adoptarea legii care intimidează donatorii ONG-urilor. Proiectul a fost adoptat de Senat, în luna mai, cu voturile AUR și PSD și a fost transmis la Camera Deputaților, care este forul decizional.
- articolul continuă mai jos -
„O altă prioritate legislativă a AUR este proiectul privind transparentizarea surselor de finanțare ale organizațiilor non-profit. Acesta este blocat în Camera Deputaților după adoptarea de către Senat. Principiul susținut de AUR este simplu: organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică trebuie să funcționeze în condiții de transparență privind sursele lor de finanțare”, se arată în comunicatul de presă de sâmbătă al AUR, referitor la prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară de toamnă.
Prin proiectul inițiat de AUR, organizațiile non-guvernamentale sunt obligate să facă publice toate sursele de finanțare și identitatea donatorilor.
În Senat, au fost dezbateri aprinse, la care PSD a tăcut mâlc, dar a votat alături de AUR în favoarea legii pentru intimidarea ONG-urilor.







