Forțele ucrainene ar fi lovit în noaptea de 29 august un depozit al companiei ruse DNS, unul dintre marii retaileri de electrocasnice și electronice din Rusia, transmite Mediafax. Atacul a avut loc în orașul Aksai, din regiunea Rostov, iar autoritățile locale au confirmat că zona este vizată de atacuri.
Un depozit aparținând retailerului rus de electrocasnice și electronice DNS a fost cuprins de flăcări în urma unui presupus atac ucrainean desfășurat în noaptea de vineri spre sâmbătă în regiunea Rostov, din sudul Rusiei.
- articolul continuă mai jos -
Informația a fost relatată de canale de monitorizare citate de The Kyiv Independent.
Potrivit acestora, depozitul se află în orașul Aksai, iar angajații aflați la fața locului au fost evacuați după izbucnirea incendiului.









