Incendiul din Thusis în care au murit doi români Foto: Handout / AFP / Profimedia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile elveţiene au informat că doi cetăţeni români se află printre persoanele decedate în urma incendiului izbucnit, în 21 august, la o clădire în care se aflau un restaurant şi locuinţe. Reprezentanţii misiunii diplomatice menţin situaţia în atenţie şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, arată MAE, citat de News.ro.
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august 2026, în oraşul Thusis (Confederaţia Elveţiană), autorităţile elveţiene au informat Ambasada României la Berna cu privire la faptul că printre persoanele decedate se află şi doi cetăţeni români. Reprezentanţii misiunii diplomatice menţin situaţia în atenţie, fiind în legătură permanentă cu autorităţile competente, şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor”, a informat MAE, vineri seară.
MAE a transmis condoleanţe familiilor celor doi cetăţeni români decedaţi.
Incendiul a avut loc, în 21 august, la un restaurant din orăşelul Thusis, în estul Elveţiei, anunţă poliţia locală, relata AFP.







