Guvernul britanic a anunţat că a blocat temporar ieşirea din Regatul Unit a unui tablou pictat de Rembrandt, evaluat la 71 de milioane de lire sterline (aproape 83 de milioane de euro), în speranţa că o galerie de artă sau un muzeu britanic va putea să îl cumpere, transmite Agerpres.

Portretul, pictat în 1657 de marele maestru flamand, o prezintă pe o femeie bogată din Amsterdam, Catrina Hooghsaet, pozând aşezată într-o rochie neagră accesorizată cu un guler alb şi cu o bonetă albă.

- articolul continuă mai jos -

Intitulat „Portretul Catrinei Hooghsaet”, tabloul se află în Regatul Unit de la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Ministerul britanic al Culturii, care a anunţat blocarea, joi, într-un comunicat, poate exercita un veto temporar în privinţa scoaterii din ţară a unei opere de artă care este considerată „tezaur naţional”, în aşteptarea găsirii unui muzeu sau a unui colecţionar care să o cumpere.