Un colier excepțional cu diamante Van Cleef & Arpels, montat pe platină, compus din 673 de pietre prețioase, a fost furat joi, în plină zi, dintr-un muzeu austriac, a anunțat poliția, transmite MEDIAFAX.

Doi bărbați nemascați, filmați de camerele de supraveghere ale muzeului și care cumpăraseră bilete, „au spart o vitrină” cu un ciocan înainte de „a fugi cu bijuteria într-o direcție necunoscută”, a anunțat poliția austriacă într-un comunicat joi seară, relatează Le Figaro.

- articolul continuă mai jos -

Muzeul de Arte Aplicate din Viena (MAK) a confirmat furtul colierului, dar a declarat că „în acest stadiu nu poate oferi nicio informație cu privire la ancheta în curs”.

Potrivit postului de radio austriac Ö1, acesta fusese evaluat la câteva milioane de euro de către Sotheby’s în 2015. Bijuteria a fost expusă publicului în cadrul unei expoziții temporare dedicate casei franceze de bijuterii Van Cleef & Arpels, fondată în 1906 în Place Vendôme din Paris și specializată în bijuterii fine.