Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, după ce fusese internat săptămâna trecută pentru tratamentul unei afecțiuni sanguine rare. Palatul regal din Oslo a anunțat că monarhul a încetat din viață în liniște, la ora locală 06:35, la spitalul național din capitala Norvegiei, relatează BBC.

În ultimele 24 de ore, membri ai familiei regale au venit la spital pentru a-l vedea, în timp ce norvegienii au început să depună flori la palatul regal. După 35 de ani de domnie, Harald va fi succedat de fiul său, Haakon.

- articolul continuă mai jos -

Harald al V-lea a rămas în memoria norvegienilor drept un monarh popular, care a contribuit la modernizarea instituției și a devenit o figură de unitate în perioadele dificile. A fost primul rege al Norvegiei născut pe teritoriul țării după mai bine de șase secole.

Un rege apropiat de oameni