Trimisul special al lui Donald Trump, Paolo Zampolli, și președintele Nicușor Dan au avut, joi, o scurtă convorbre telefonică, pe speaker, într-o conferință de presă în parc.

Paolo Zampolli, trimisul special al președintelui SUA pentru parteneriate globale, a participat împreună cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la o conferință de presă în Parcul Turdor Arghezi, în legătură cu „Parcul prieteniei româno-americane Donald Trump”, care va fi amenajat în zonă.

- articolul continuă mai jos -

La un moment dat, Zampolli l-a sunat pe președintele Dan, care nu a răspuns, dar care a sunat înapoi după circa un minut, iar convorbirea a fost publică.

Momentul s-a petrecut în timpul transmisiei live pe pagina de Facebook a lui Daniel Băluță.