Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor rămâne în arest în Miami, după ce judecătoarea federală Lauren Louis nu a soluţionat joi cererea lor de eliberare pe cauţiune, în timp ce avansează procesul de extrădare solicitat de Regatul Unit pentru acuzaţii de trafic de persoane, printre altele, transmite Agerpres.

Audierea, care s-a prelungit timp de aproximativ opt ore, s-a încheiat fără ca magistrata Lauren Louis să anunţe o decizie privind eliberarea celor doi „influenceri” care sunt închişi într-un centru de detenţie federal din Miami din data de 18 iulie.

- articolul continuă mai jos -

Deocamdată nu există o dată fixată nici pentru o nouă audiere privind extrădarea. Regatul Unit are termen până pe 16 septembrie pentru a trimite instanţei din Florida documentaţia care îi susţine cererea.

Fraţii, care deţin dublă cetăţenie, britanică şi americană, sunt căutaţi de justiţia britanică pentru a răspunde în faţa a aproape 60 de acuzaţii legate de viol, trafic de persoane, exploatare sexuală şi infracţiuni legate de pornografie.