Incendiu pe o navă-cargo, Foto: Christopher Freeman | Dreamstime.com
O navă comercială, sub pavilionul Republicii Dominicane, a luat foc joi seară în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, echipajul, format din 12 marinari, fiind salvat, au transmis Garda de Coastă și Autoritatea Navală Română. Președintele Nicușor Dan a spus, în conferința de presă de la Chișinău, că nava a fost lovită.
„În data de 27.08.2026, în jurul orei 19:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informaţi de către MRCC Constanţa cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale, aflată în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine Sud-Est Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu”, au transmis poliţiştii de frontieră, conform News.ro.
„În această seară am avut un eveniment la limita, dar în afara apelor noastre teritoriale. O navă a fost lovită. Din fericire membrii echipajului au fost salvați. Garda de Coastă a intervenit prompt, nimeni nu a fost rănit”, a spus și președintele Nicușor Dan în conferință de presă la Chișinău.
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat că, joi, în jurul orei 17.55, Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul ANR a primit o alertă COSPAS-SARSAT privind nava „PROGRESS IV”, pavilion Republica Dominicană, ultima poziţie cunoscută fiind localizată la aproximativ 15 mile marine de Sfântu Gheorghe, în zona economică exclusivă a României.













