Persoane neautorizate folosesc în mod fraudulos numele şi identitatea vizuală ale E.ON Energie România pentru a trimite e-mailuri false privind presupuse facturi neachitate, avertizează compania într-un comunicat transmis, joi, Agerpres.

„E.ON Energie România avertizează clienţii asupra unei campanii de phishing prin care persoane neautorizate folosesc în mod fraudulos numele şi identitatea vizuală ale companiei pentru a transmite e-mailuri false privind presupuse facturi neachitate. Mesajele respective nu sunt transmise de E.ON Energie România şi nu reprezintă comunicări oficiale ale companiei. În cadrul tentativei de fraudă, destinatarii primesc un mesaj cu subiectul ‘Factura neachitată’, prin care sunt informaţi despre existenţa unei presupuse restanţe şi sunt îndemnaţi să efectueze rapid plata prin accesarea unui link. Mesajele pot imita foarte bine comunicările E.ON şi pot utiliza inclusiv o adresă de expeditor care, la prima vedere, pare legitimă. Linkul inclus în aceste mesaje nu direcţionează, însă, către platformele oficiale E.ON, ci către un domeniu fraudulos, creat cu scopul de a obţine date personale şi/sau informaţii bancare ale utilizatorilor”, precizează furnizorul de energie.