Grupul german Schwarz, care deţine retailerul Lidl, şi-a anunţat joi intenţia de a investi 5,6 miliarde de euro pentru a construi un centru de date în apropiere de oraşul Rostock, din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, nordul Germaniei, transmit agențiile de știri Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
Într-un comunicat de presă, Schwarz Group a precizat că centrul de date va avea o capacitate de 240 de megawaţi în 2033.
- articolul continuă mai jos -
„Suveranitatea digitală nu se face prin apeluri sau discursuri. Ea apare prin acţiune, infrastructură fiabilă şi aplicaţii practice”, a declarat directorul general de la Schwarz Group, Gerd Chrzanowski.
Investiţia în acest centru de date vizează extinderea capacităţilor cloud şi de inteligenţă artificială în Germania şi Europa ale Schwarz Group. Acest conglomerat construieşte deja un centru de date similar în landul Brandenburg, în afara Berlinului, costurile acestei investiţii fiind estimate la 11 miliarde de euro.







