Drumul dintre București și Bacău poate fi parcurs deja în 2 ore și 11 minute pe autostradă, iar timpul ar putea deveni și mai scurt după deschiderea, în câteva zile, a încă 46 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău, relatează Mediafax.

„2 ore și 11 minute. Atât a durat drumul pe care l-am făcut în această seară de la București până la Bacău pe autostradă”, susține Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a vizitat șantierul Autostrăzii 7, în zona nodului rutier situat la intersecția cu Centura Bacăului.

În această zonă se fac ultimele pregătiri pentru darea în trafic a tronsonului de 46 km de autostradă dintre Adjud și Bacău.