Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al reţelelor sale sociale Facebook şi Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
El a precizat că executivul UE nu va comenta asupra acordului la care a ajuns compania cu aproape toate statele americane, care a inclus o plată de 18 miliarde de dolari şi o serie de angajamente.
Meta „are în continuare posibilitatea de a-şi lua angajamente în UE”, a mai precizat Regnier într-un comunicat.
În cadrul acordurilor cu statele americane, Meta a fost de acord să introducă noi restricţii menite să-i protejeze pe minori şi să crească controlul parental, relatează dpa.













