Senatul a adoptat modificările la Codul Administrativ care i-a plasat pe mii de aleși locali (consilieri locali și județeni), în stare de incompatibilitate. Votul a fost următorul: 82 de voturi „pentru”, 19 voturi „contra” și 21 de abțineri. După vot, reprezentanții USR din Senat au anunțat că vor ataca legea adoptată la CCR.

Tot miercuri și plenul Camerei Deputaţilor a adoptat modificările la Codului administrativ, fiind abrogate dispoziţiile referitoare la incompatibilităţile personalului contractual din administraţia publică.

- articolul continuă mai jos -

Reamintim, noul Cod Administrativ care a intrat în vigoare în 4 august includea un articol prin care mii de consilieri locali și județeni din toată țara, care lucrează ca personal contractual (de exemplu, în spitale, regii autonome, agentii de stat etc), s-au trezit de ieri direct în stare de incompatibilitate. Chiar dacă ministrul dezvoltării Cseke Attila a susținut public că ar fi vorba doar despre o interpretare greșită a prevederilor legale, articolul privind incompatibilitățile era foarte clar specificat în lege, referindu-se la „personalul contractul” care nu poate deține concomitent și mandat de consilier local/județean, exceptate fiind doar cadrele didactice. Pentru a rezolva probleme, deputații din comisie au votat eliminarea acestei interdicții. În comisia din Camera Deputaților, reprezentanții PNL și USR s-au obținut de la vot.