Un proiect de hotărâre inițiat de Primăria Florești – cea mai mare comună din România, cu peste 50.000 de locuitori, lipită de municipiul Cluj Napoca – prevede interzicerea fumatului și a utilizării produselor din tutun încălzit, precum și a țigărilor electronice în stații de transport public, parcuri și baze sportive aflate în proprietatea publică a comunei.

- articolul continuă mai jos -

Proiectul urmează să fie supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local Florești la ședința programată în 27 august, relatează ActualdeCluj. Potrivit documentului, interdicția ar urma să se aplice în stațiile de transport public în comun, în parcurile și bazele sportive din Florești, cu excepția locurilor care vor fi special amenajate pentru fumat.

Primăria propune ca, în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii, să fie amenajate și semnalizate aceste locuri, iar în zonele în care fumatul este interzis să fie montate panouri vizibile cu mesajul „Fumatul interzis” și simbolul internațional aferent.

Vizate sunt inclusiv țigările electronice și produsele din tutun încălzit, nu doar țigările clasice. „Sănătatea publică, protecția mediului înconjurător și ridicarea standardelor de calitate a vieții reprezintă priorități majore pentru administrația publică locală din Florești”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Bogdan Pivariu.