Consiliul Nord Atlantic, principalul for politic al NATO, se reunește miercuri la nivel de ambasadori, la Bruxelles. Pe ordinea de zi a discuțiilor sunt ultimele evoluții de securitate, în contextul agresiunii în creștere a Rusiei în Ucraina, a violării repetate a spațiului aerian din estul NATO și a amenințării formulate de Iran la adresa Europei. Dar și prezența militară americană în Europa. Din partea Statelor Unite, la întâlnirea de la sediul NATO va participa subsecretarul de stat de la Departamentul de Război, Elbridge Colby.
- articolul continuă mai jos -
Înainte de discuțiile oficiale, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, a confirmat că România va fi reprezentată la întâlnirea ambasadorilor NATO de consilierul prezidențial Marius Lazurca. Și că au avut deja o întâlnire cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker.
„L-am întâmpinat pe consilierul prezidențial Marius Lazurca la sediul NATO. Am început vizita cu o discuție importantă cu ambasadorul Matt Whitaker privind securitatea la Marea Neagră și revizuirea posturii SUA.
România își respectă angajamentele față de NATO și susține un parteneriat transatlantic puternic, Europa asumându-și o responsabilitate mai mare pentru propria securitate.








