Senatul dezbate, joi, în comisii și apoi în plen Legea ANI, care este jalon în PNRR de care depind aproximativ 770 de milioane de euro. Ședința comisiilor reunite pentru constituționalitate și juridică a început la ora 10.00. Senatoarea PACE Nadia Cerva susține eliminarea amendamentului USR adoptat la Camera Deputaților privind transparența declarațiilor de avere ale demnitarilor. Urmărește LIVE pe G4Media principalele declarații și momente ale zilei:
- articolul continuă mai jos -
Senatul este forul decizional la acest proiect de lege.
Legea integrității a afost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaților și merge la Senat pentru votul final. Dezbaterile din Senat vor avea loc miercuri. USR a depus luni în Parlament amendamente prin care încearcă să refacă transparența asupra averilor și intereselor demnitarilor, după decizia Curții Constituționale care a eliminat caracterul public al unor informații din declarațiile de avere. În paralel, PSD a depus un amendament prin care elimină complet transparența declarațiilor de avere, cu justificarea că astfel se respectă decizia CCR. După un scandal de minute bune legat de metoda PSD de numărare a voturilor, comisia juridică și cea de constituționalitate din Camera Deputaților au acceptat amendamentul bazat pe propunerea USR. Acesta a trecut și de votul plenului. În proiect a rămas însă „amendamentul Fritz”, care a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională. Legea este jalon în PNRR și trebuie să fie adoptată până la 31 august.







