Porticul şi trotuarul aferent ansamblului Sugălete din municipiul Bistriţa, monument istoric de categoria A reprezentând cel mai lung şir de case medievale cu arcade la parter din ţară, intră, pentru 10 ani, în administrarea primăriei, potrivit unei hotărâri adoptate marţi de Consiliul Local, în şedinţă extraordinară, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Demersul a fost necesar după ce actualul edil, Gabriel Lazany, a constatat că, deşi primăria trata zona respectivă ca aparţinând domeniului public, terenul se afla, de fapt, în proprietatea celor care deţin imobilele care alcătuiesc ansamblul Sugălete.

Potrivit informaţiilor furnizate de primar în şedinţa Consiliului Local de marţi, au fost purtate discuţii în acest sens cu proprietarii imobilelor, printre care se numără şi Parohia Evanghelică Bistriţa, şi s-a căzut de acord asupra propunerii de dare în administrare către municipalitate a porticului şi trotuarului, astfel încât primăria să poată începe, în luna septembrie, lucrări de reabilitare a acestora, cu fonduri de la bugetul local.

Totodată, pe viitor, se vor întreprinde demersuri pentru ca zona în cauză să intre în proprietatea municipiului.