Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că PSD ar fi încercat să ocolească prevederile noii legii care îi face incompatibili pe consilierii locali și județeni care lucrează la stat, cu ajutorul ANI. În plus, ministrul UDMR al Dezvoltării, Cseke Attila, a transmis prefecților o adresă în care le transmite că legea nu se aplică.

- articolul continuă mai jos -

„Precizăm, totodată, faptul că prin Codul Administrativ sunt stabilite regulile generale cu privire la organizarea și funcționarea administrației publice, ca lege generală, regimul incompatibilității fiind stabilit prin legea specială în materie de incompatibilități, respectiv Legea nr. 161 din 2003. De asemenea, menționăm faptul că potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 13 din 2012, Decizia nr. 72 din 2020, Decizia nr. 355 din 2025) se consacră interpretarea, aplicabilă și în speța de față, potrivit căreia în aplicarea principiului specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală) conflictul de norme se soluționează în favoarea legii speciale, chiar dacă aceasta este anterioară, iar norma specială nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară”, se arată în adresa transmisă prefecților de către ministrul Cseke, făcută publică de Cătălin Drulă.