Europarlamentara PSD Gabriela Firea a reacționat vehement la scrisoarea liderilor PPE și RENEW, despre care afirmă că este „rezultatul direct al intoxicărilor și minciunilor USR”. Ea susține că România nu-și negociază statul de drept cu partenerii externi, iar PNL are obligația să iasă public și să demonteze această mistificare.
- articolul continuă mai jos -
„România vrea și poate să-și facă singură ordine în propria «ogradă». Și nici nu-și negociază statul de drept cu partenerii externi ! Cererea de blocare a celor 770 de milioane de euro din PNRR, transmisă de liderii europeni ai RENEW și PPE, este rezultatul direct al intoxicărilor și minciunilor USR la nivel european. Asistăm la acțiunile unui partid dispus să-și saboteze propria țară la Bruxelles doar pentru a-și proteja un lider prins în conflict de interese, cu o decizie definitivă a instanței”, a declarat, marți, Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
Europarlamentara PSD a precizat că „statul de drept înseamnă aplicarea legii pentru toți”.
„Menținerea în funcție ale unui primar dovedit că a fost în conflict de interese, în disprețul deciziilor definitive ale Justiției, nu înseamnă stat de drept. Dominic Fritz a fost condamnat de două instanțe pentru conflict de interese, conform unei legislații naționale aflate în vigoare de mulți ani.








