Parlamentul a declanșat o anchetă care vizează întâlnirea dintre premierul interimar, Ilie Bolojan, și președinta CCR, Simina Tănăsescu. Cei doi s-au văzut în biroul președintelui Senatului în urmă cu o săptămână, chiar înainte ca CCR să dea verdictul pe Legea Integrității, transmite MEDIAFAX.
Legislativul demarează o anchetă parlamentară care îi vizează pe șeful executivului, Ilie Bolojan, și pe președinta CCR Simina Tănăsescu, după ce aceștia s-au întâlnit în biroul președintelui Senatului.
- articolul continuă mai jos -
Demersul a fost votat luni, 24 august, în plenul Senatului, iar 67 de senatori au fost de acord. Alți 41 s-au opus inițiativei.
Conform declarației Siminei Tănăsescu, discuțiile au durat aproximativ jumătate de oră.







