Mai multe organizații sindicale anunță un protest marți, între orele 11:00 şi 13:00, la sediul Ministerului Muncii, relatează Digi24.ro. Sindicaliștii acuză „sabotarea” de către marile companii a încheierii contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă la nivel naţional. De asemenea, sindicaliștii cer creșterea salariului minim

- articolul continuă mai jos -

„La acţiune, participanţii vor transmite două mesaje centrale: «Opriți blocarea sistematică a negocierilor colective sectoriale în mediul privat și a celor la nivel național!» «Salariul minim trebuie să crească! De la 1 ianuarie 2027», anunţă Confederaţia sindicală Cartel Alfa într-un comunicat citat de News.ro. Motivele acţiunii de protest sunt „sabotarea de către marile companii a încheierii contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi solicitarea creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2027, conform legii şi Directivei Europene privind salariul minim adecvat”, spun sindicaliștii.

„Dreptul la negociere colectivă este blocat sistematic în România! Semnalăm trei probleme grave care împiedică dezvoltarea negocierii colective şi slăbesc dialogul social: Marile companii şi organizaţiile patronale sabotează negocierea colectivă sectorială şi negocierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional prin refuzul de a participa la negocieri, prin lipsa unui mandat de negociere din partea membrilor lor sau prin respingerea sistematică a revendicărilor formulate de sindicate. În aceste condiţii, dialogul social devine o simplă formalitate, fără rezultate concrete pentru lucrători”, arată Cartel Alfa.