În urma amplei dezbateri din mediul online pe tema merdenelelor din Piața Amzei, care au generat în ultimele zile ample cozi la magazinul lui „Nea Mihai”, apar și incidente. O bătaie s-a iscat duminică, în plină zi, la coada din fața Patiseriei Amzei. Un individ s-a legat de două femei, apoi un alt bărbat a rispostat, iscându-se o bătaie în toată regula, cu pumni și picioare. Cel care a început bătaia ar fi folosit și un spray lacrimogen, el fiind ulterior imobilizat și încătușat de poliție.
- articolul continuă mai jos -
Direcția Generală a Poliției Municipiului Capitalei a transmis o informare pe marginea acestui conflict spontan între mai multe persoane:
„Astăzi, 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, la adresa indicată, are loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat persoanele implicate. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 52 de ani, aflat în stare vădită de ebrietate, ar fi abordat două femei, cărora le-ar fi solicitat bani și le-ar fi adresat injurii.
Ulterior, una dintre femei ar fi refuzat să îi ofere bani, iar bărbatul ar fi încercat să o agreseze fizic. În acest context, partenerul femeii ar fi intervenit pentru a-l îndepărta, iar aceasta ar fi folosit asupra bărbatului un spray iritant-lacrimogen. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, însă persoanele implicate au declarat că nu au suferit leziuni și nu necesită îngrijiri medicale. De asemenea, acestea au precizat că nu doresc să formuleze plângere.






