Liderul extremist al AUR, George Simion, a participat în SUA la un festival organizat de Biserica Sfântul Andrei din Chicago, potrivit unui articolul publicat pe blogul său. Un detaliu extrem de important din punct de vedere politic, care nu apare în articolul de pe blogul lui Simion, este că biserica respectivă e subordonată Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Mitropolia Moldovei este unul dintre vectorii prin care regimul Putin își promovează agenda de destabilizare a Republicii Moldova.
- articolul continuă mai jos -
”Președintele AUR, George Simion, se află în aceste zile în Statele Unite ale Americii, într-o vizită dedicată comunităților românești de peste Ocean. La Chicago, Illinois, liderul AUR a participat la festivalul românesc organizat de Biserica Sfântul Andrei, unde a fost invitat de preotul comunității să se adreseze românilor prezenți”, arată articolul de pe blogul lui Simion.
Articolul de pe blog remarcă faptul că la festival sunt și cetățeni din Republica Moldova: ”Președintele AUR a remarcat diversitatea comunității reunite la festival, formată din români veniți din numeroase regiuni ale României și din Republica Moldova. „Văd că aici, la Biserica Sfântului Andrei, unirea ați făcut-o deja: România cu Moldova. Sunteți și de la Bălți, și de la Mereni, și de la Timișoara, și de la Bistrița, și Sibiu, și Dobrogea, și Baia Mare, Mureș. Cum să nu? E o întreagă Românie, o Românie Mare aici”, a subliniat liderul AUR”.






