Președintele rus Vladimir Putin a avertizat sâmbătă că Moscova va lovi „cele mai sensibile sectoare ale economiei” Ucrainei, ca răspuns la intensificarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii economice din Rusia. Putin a spus că Ucraina a „deschis cutia Pandorei” prin atacurile asupra rafinăriilor, centrelor logistice și altor obiective economice rusești, relatează Reuters.
„Regimul de la Kiev a încercat să ne afecteze economia. Ce a făcut? A deschis singur această cutie a Pandorei. Ei bine, atunci să se aștepte la un răspuns care va viza cele mai sensibile sectoare ale economiei lor”, a spus Putin pentru un jurnalist al televiziunii ruse de stat.
În același comentariu, președintele rus și-a reafirmat poziția potrivit căreia Rusia este deschisă negocierilor de pace, dar numai pe baza „realităților de pe teren”, și nu a unor propuneri „exotice”, despre care a susținut că au fost transmise de Ucraina prin intermediari.
El a susținut că atacurile, care au pus în pericol exporturile agricole ale Ucrainei, nu vor provoca penurii de alimente la nivel mondial, deoarece Rusia ar putea înlocui exporturile ucrainene, în condițiile în care Kievul a vizat, la rândul său, infrastructura rusă pentru exportul de cereale.











