Cinci carteluri sindicale – CNS „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), CNS „Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS) – au cerut sâmbătă printr-un comunicat comun retragerea imediată a proiectului Legii salarizării și reluarea de la zero a procesului de elaborare.
Într-o luare de poziție comună, liderii sindicali susțin că noua variantă a proiectului, prezentată drept o reformă structurală, ar reprezenta o sursă de inechități, discriminări și tensiuni sociale care afectează peste un milion de angajați din sectorul public.
- articolul continuă mai jos -
Reamintim că proiectul legii introduce ordine în salarizarea bugetarilor, elimină arbitrariul creșterilor de venituri prin acordarea de sporuri și diminuează capacitatea unor sindicate de a presa pentru creșteri salariale sectoriale.
Sindicatele critică în mod special diminuarea valorii de referință a sistemului de la 4.100 la 4.000 de lei, solcitând ca aceasta să fie ancorată de salariul minim pe economie și indexată anual cu inflația și productivitatea.








