Organizatorii festivalului SAGA, sponsorizat de retailerul Kaufland, au impus condiții neobișnuit de stricte jurnaliștilor care vor să participe și să relateze de la evenimentul care se desfășoară pe Arena Națională din București până duminică, potrivit Pagina de Media.

Jurnaliștii care au dorit să primească acces media la festival au aflat încă din primele rânduri ale unui document trimis de organizatori că acreditarea este „un privilegiu, nu un drept dobândit”.

Acordul conține și prevederi referitoare la cedarea drepturilor asupra unor materiale, solicitarea retragerii sau ştergerii unor materiale deja publicate şi chiar clauze de sancționare în bani în cazul în care prevederile sunt încălcate.

„Organizatorul poate solicita, în scris, corectarea, retragerea sau ştergerea materialelor care încalcă prezentul acord”, se precizează într-una din clauze.

Dacă nu se respectă acest lucru în cel mult 24 de ore, jurnalistul pierde acreditarea, potrivit unei alte prevederi.