Meghan Markle și Prințul Harry, FOTO: Splash News / Profimedia

Meghan Markle ia în calcul revenirea la actorie în contextul în care ea și Prințul Harry se mută înapoi în Marea Britanie, relatează Variety.

În urma anunțului-surpriză de miercuri, potrivit căruia Ducele și Ducesa de Sussex se întorc în Anglia după șase ani petrecuți în California, publicația australiană News.com.au a relatat vineri dimineață că Meghan a primit „o ofertă pentru un rol într-un proiect care urmează să fie realizat în Regatul Unit”. Jurnaliștii de la Variety, una dintre cele mai mari reviste din industria divertismentului, afirmă că au confirmat separat informația, din propriile surse.

Alte surse apropiate de familia Sussex nu au negat informația, însă, deocamdată, alte detalii sunt ținute sub secret.

Meghan este cel cunoscută pentru rolul care a consacrat-o, cel al lui Rachel Zane în drama juridică „Suits”, în care a jucat timp de șapte sezoane, între 2011 și 2018. Apreciatul serial poate fi văzut în prezent în România pe trei platforme de streaming: Netflix, SkyShowtime și Amazon Prime Video.