Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial amenință cu blocarea pe termen nelimitat a activității din instanțe și parchete, începând cu 1 septembrie 2026, în semn de protest față de prevederile proiectului noii Legi a salarizării, transmite MEDIAFAX.
Reprezentanții grefierilor susțin că proiectul a fost transmis la Palatul Cotroceni și partidelor politice, fără consultarea organizațiilor sindicale.
- articolul continuă mai jos -
„Pe la spate, pe ascuns și în deplină secretomanie, draftul noii Legi a salarizării a fost livrat ieri la Cotroceni. Cui? Doar partidelor politice. Sindicatele? Ignorate complet. Motivul acestei lașități este acum strigător la cer: documentul ascunde un masacru financiar de o violență nemaiîntâlnită la adresa personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete”, se arată în comunicatul sindicatului.
Potrivit sindicatului, forma actuală a proiectului ar duce la eliminarea sporurilor, la introducerea unor coeficienți salariali prea mici și, în final, la reducerea veniturilor personalului auxiliar din Justiție.







