Fumul provenit de la incendiile de vegetație din Serbia, care acoperă de câteva zile municipiul Timișoara, a atins un vârf vineri dimineață, a declarat pentru Agerpres vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu.

„Este un fum dens peste Timișoara, se vede cu ochiul liber de ieri, astă dimineață a fost mai puternic decât ieri. Fumul vine de la incendiile puternice de vegetație din Serbia, care au o intensitate foarte mare. Din păcate, direcția vântului vine la noi exact din zona lor, dar sperăm ca după prânz aceasta să se schimbe și să scadă din intensitate fumul, iar calitatea aerului să se îmbunătățească”, a afirmat Iovescu.

Serbia se luptă de câteva zile cu un incendiu masiv de vegetație, potrivit Radio România Actualități. Flăcările pârjolesc peste 3.500 de hectare în rezervaţia Dunele Deliblat, la aproximativ 20 de kilometri de România. Fumul dens a fost semnalat și în alte localități din vestul României, în județul Timiș și Caraș-Severin, dar și la Sofia.

Garda de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Sănătate Publică monitorizează situația, susțin autoritățile județene.

„Am verificat și dacă pompierii timișeni pot interveni pentru a-i sprijini pe colegii din Serbia. Până acum, ISU Timiș nu a primit nicio solicitare oficială de ajutor din partea autorităților sârbe. Dacă va fi nevoie și vom fi solicitați, sunt convins că pompierii noștri vor face tot ce le stă în putință. Garda de Mediu a pornit senzorii pentru monitorizarea calității aerului, iar DSP Timiș recomandă, ca măsură de precauție, să evităm pe cât posibil ieșirile și să ținem geamurile închise cât timp fumul este puternic. Nu este cazul să intrăm în panică, dar este bine să fim atenți și să urmăm recomandările specialiștilor”, a precizat vicepreședintele CJ Timiș.