Cea mai vârstnică persoană din lume îşi sărbătoreşte vineri a 117-a aniversare, după un an marcat de „multe premiere”, printre care întâlnirea cu Charles al III-lea, regele Marii Britanii, relatează Agerpres, care citează DPA/PA Media.

Ethel Caterham, care locuieşte la azilul Hallmark Lakeview din Lightwater, Surrey, la sud-vest de Londra, îşi petrece ziua de naştere alături de familie şi de prieteni.

- articolul continuă mai jos -

„Vă mulţumesc pentru toate urările frumoase de ziua mea. Chiar şi la 117 ani, am avut parte de multe premiere anul acesta, de la mângâierea unei lame până la faptul că l-am ţinut de mână pe rege”, a declarat ea. Supercentenara şi-a descris ziua de naştere drept „minunată”, povestind că a sărbătorit aniversarea alături de familie şi de prieteni. „Aştept cu nerăbdare să văd ce-mi va aduce anul viitor”, a adăugat ea.

Ea a devenit cea mai în vârstnică persoană în viaţă în aprilie 2025, după decesul călugăriţei braziliene Inah Canabarro Lucas, la 116 ani. În septembrie anul trecut, la puţin timp după ce a împlinit 116 ani, Caterham a primit vizita regelui Charles, care a ţinut-o de mână.