O tânără din SUA a fost arestată pentru că a plănuit să arunce în aer Parlamentul statului New York. Se pare că ea intenționa să omoare mai mulți parlamentari, transmite MEDIAFAX.

Tânăra în vârstă de 35 de ani a plănuit un atentat asupra unei instituții importante din New York. Potrivit CBS News, autoritățile federale au arestat-o pe Jessica Bowie, în vârstă de 35 de ani, din Albany.

- articolul continuă mai jos -

Ea este acuzată că plănuia să detoneze o bombă la clădirea Parlamentului statului New York și să ucidă senatori ai statului.

Conform FBI, Bowie a jurat loialitate organizației ISIS, a supravegheat în mod repetat clădirea Parlamentului, a căutat ajutor pentru a fabrica explozibil și a discutat despre posibilitatea de a ascunde o bombă într-o geantă de livrare a alimentelor.