Ciprian Ciucu, la ședinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti la sediul PMB, 26 februarie 2026. Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă de Societatea de Transport Bucureşti (STB), după ce în lista creditorilor nu au fost indicate numele şi prenumele miilor de salariaţi cărora societatea le datorează bani pentru biletele de odihnă şi tratament, informează Agerpres.

Într-o postare pe Facebook referitoare la decizia instanţei, edilul general face referire, în debut, la un citat din romanul „Procesul” de Franz Kafka: „Este posibil ca autorităţile să aibă dreptate, dar este tot atât de posibil ca ele să nu aibă dreptate”.

Ciucu susţine că pentru STB ar fi fost „foarte greu” să includă numele, prenumele şi adresele miilor de salariaţi, în condiţiile în care publicarea acestor date ar fi putut genera probleme din perspectiva legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

„Aşa o fi, salariaţii ar trebui să se înscrie la masa credală, fiecare în parte, pentru biletele de odihnă şi tratament. În fine, STB caută soluţii să se conformeze. Dar presiunea din partea tuturor, mai ales a caselor de insolvenţă, este mare. E cel mai mare şi importat dosar de insolvenţă de astăzi. Tot ce îmi doresc este ca STB să se redreseze şi transportul public să fie mai bun”, precizează Ciprian Ciucu.