„Orice atac împotriva unui stat membru al NATO va fi tratat în mod categoric drept un atac împotriva Alianței”, a subliniat șeful organizației.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a asigurat joi pe premierul bulgar, Rumen Radev, că un eventual atac al Iranului împotriva Bulgariei va fi interpretat drept un atac împotriva întregii Alianțe Nord-Atlantice, așa cum este stabilit de principiul apărării colective în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, informează agenția spaniolă de presă EFE.
Asigurarea dată de șeful NATO a venit după ce ziarul britanic Financial Times (FT) a scris că Teheranul examinează posibile atacuri de ripostă împotriva SUA în sud-estul Europei.
Acest mesaj transmis de Rutte este menționat într-un comunicat emis de guvernul de la Sofia, după ce premierul bulgar Rumen Radev a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, notează Agerpres.
Rutte „i-a confirmat personal” lui Radev sprijinul deplin și disponibilitatea forțelor NATO din regiune de a reacționa și neutraliza orice amenințare, mai scrie în comunicat.






