Se spune că nimeni nu este profet în țara lui. Ani la rând, investitorii, organizațiile de business, economiștii au avertizat că România își pierde treptat atractivitatea: reguli schimbate peste noapte, instituții mai puțin eficiente, costuri în creștere și infrastructură care rămâne în urmă. Semnalele au fost auzite, dar rareori cu adevărat ascultate.
Imediat după publicarea datelor BNR la finalul săptămânii trecute, Cristian Hostiuc întreba chiar din titlul editorialului său dacă poate cineva să răspundă de ce s-au prăbușit investițiile străine directe. Întrebarea este, evident, una retorică, iar ”să răspundă” are un dublu sens, bine plasat în context. Totuși, am ales să o citesc ca pe o invitație de a răspunde că trebuie făcut ceva – ceva ce toți investitorii și economiștii spun de prea mult timp: avem nevoie cel puțin de stabilitate și predictibilitate. Dar și de un nou model de creștere economică. Ce punem în locul costului redus care a adus creșterea din ultimii 20 ani?
Pentru că atunci când investițiile străine directe scad de câteva ori față de perioadele similare din anii anteriori și ajung la doar 669 milioane de euro, nu mai vorbim despre o simplă fluctuație statistică, ci despre un semnal de alarmă. Reducerea de aproximativ 3 miliarde euro a fost determinată în proporții similare de diminuarea profiturilor reinvestite, a creditelor intra-grup și a participațiilor la capital.
