Pompieri români şi ungari au lucrat timp de trei zile, la Oradea, la elaborarea unui plan comun de pregătire şi a unor programe de instruire pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă în zona transfrontalieră, în cadrul proiectului TERES finanţat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, cu termen de finalizare decembrie 2027, a informat joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit comunicatului de presă, la acest al treilea atelier din proiect, desfăşurat în perioada 17-19 august, au participat 23 de experţi şi membri ai echipelor de implementare din cele patru instituţii partenere din România şi Ungaria: IGSU, ISU Bihor, ISU Satu Mare şi Direcţia pentru Gestionarea Dezastrelor Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.
Aceştia au analizat procedurile de intervenţie din cele două ţări şi au urmărit armonizarea modului de pregătire a echipelor care vor acţiona în comun în situaţii de urgenţă.
Un accent important a fost pus pe exerciţiile practice, simulările şi intervenţiile în situaţii în care sunt implicate persoane cu dizabilităţi. Participanţii au revizuit modulele de instruire, metodele de predare şi instrumentele de evaluare care vor sta la baza pregătirii comune.







