Bulevardul Magheru,blocurile Eva,ONT, iulie 1967. Foto: Agerpres

Trafic infernal, zgomot, clădiri cu fațade scorojite și foarte multe spații comerciale abandonate la parter, cu vitrine prăfuite.

Pe cel mai faimos bulevard din București e plin de clădiri cu bulină roșie, care avertizează că stau să cadă la un cutremur mai mare, iar această mare grad de risc seismic a dus și la decăderea zonei.

Această vulnerabilitate ține investitorii la distanță, blochează renovările și a închis cinematografele și teatrele care animau Magheru.

Magheru și-a trăit epoca de aur în anii ‘20 – ‘30; a fost gândit ca primul bulevard cu adevărat modern al Capitalei. Spre deosebire de Calea Victoriei („Micul Paris”), Magheru a adus stilul modernist, Art Deco și influențe din arhitectura americană. Clădirile emblematice ridicate aici pe structuri de beton armat, precum ARO/Patria, Lido sau Scala, au transformat rapid Magheru în cel mai cosmopolit, luxos și avangardist loc din oraș.