Peste 100 de metri cubi de deșeuri au fost scoase din două apartamente din oraș, unul dintr-un bloc de pe Pârâului, unul de pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Asta după ce vecinii s-au plâns de situații la asociațiile de proprietari, care, la rândul lor, la ajuns la Primărie, după ce nu au ajuns la o înțelegere cu persoanele din apartament. Așa că echipele de salubrizare au intrat în locuințe, au scos toate gunoaiele, au curățat locul, au făcut dezinsecție și deratizare și au dezinfectat spațiul pentru a elimina posibilele focare de infecție.

- articolul continuă mai jos -

Pentru că altfel, situațiile s-ar fi transformat în probleme ce țineau de sănătatea publică, după cum a spus primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

„Până la urmă, nu e doar pentru o persoană, este pentru o comunitate, într-un imobil unde locuiesc zeci de familii. Sunt afectați, de asemenea, situații din punct de vedere al componentei de sănătate publică, pentru că depozitarea de deșeuri, menajere într-un apartament, pe lângă faptul că este ceva nefiresc, are și alte efecte. Nu putem să stăm pasivi dacă ne sesizeză. De obicei, președinții de asociații de bloc vin și ne cer să intervenim, să facem ceva, să găsim soluții, că nu se mai descurcă.