Românii au menținut miercuri, în mare, consumul în preajma limitei superioare prognozate, conform cifrelor oficiale publicate pe platforma de transparență a rețelei europene a operatorilor de sistem și de transport a energiei electrice (ENTSO-E). Sunt așteptate însă creșteri ale consumului în weekend, când se anunță temperaturi caniculare, implicit mai multe aparate de aer condiționat pornite, dar adevăratele majorări, potrivit actualei prognoze, sunt estimate în sezonul rece, când energia electrică va fi folosită pentru încălzire, pe lângă orele suplimentate de iluminat, transmite MEDIAFAX.

- articolul continuă mai jos -

Datele de pe platforma ENTSO-E arată însă că românii au consumat aproape de nivelul maxim prognozat, depășind în scurte intervale cu până la 230 MW, dar scăzând, în a doua parte a zilei, chiar cu 500 MW.

Pragul maxim, estimat de specialiștii Transelectrica în funcție de numeroase variabile, pentru ziua de miercuri este de 7.060 MW, estimat la ora 19.45, când românii ajung de regulă acasă, deschid lumina și pun în funcțiune aparatele electrice.

Urmează două zile cu estimări mai ridicate ale consumului de energie, respectiv joi, 7.250 MW și vineri, 7.200 MW.