Aurul găsit în Belgia. Foto: Lokale Politie Dendermonde / Facebook

Lingouri și monede de aur, evaluate la aproximativ 9 milioane de euro, au fost descoperite de o echipă de muncitori ai unei firme de construcții în timpul unor lucrări la o clădire din Belgia, relatează BBC.

Muncitorii făceau lucrări de foraj pentru instalarea unor noi conducte de canalizare pe o proprietate din Flandra de Est, la începutul săptămânii trecute, când au găsit comoara, potrivit presei locale.

Proprietatea unde a fost găsit aurul aparține organizației CAW Oost-Vlaanderen, care oferă servicii de asistență socială în Dendermonde, astfel că descoperirea a stârnit interesul cu privire la cine ar putea păstra comoara.

„Prima noastră reacție a fost, de fapt, neîncrederea, uimirea”, a declarat un student de 18 ani, pe nume Kobe, care se afla în echipa de muncitori care lucra la subsolul clădirii.