România este pregătită să depună cererea de plată numărul 5 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat vineri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, transmite MEDIAFAX.
„Așa cum atrăgeam atenția în urmă cu ceva vreme, suntem gata cu depunerea cererii de plată 5 pe PNRR”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru după ședința de Guvern.
- articolul continuă mai jos -
Ministrul a precizat că cererea cuprinde 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 sunt legate de reforme, iar 54 de investiții.
„Am avut în ultimele cinci săptămâni note de informare pe care cu siguranță le-ați putut urmări cu privire la progresul pe această depunere. Astăzi vă pot spune că suntem gata cu un număr de 75 de ținte și jaloane, din care 21 pe reformă, 54 pe investiții și că vom depune această cerere de plată numărul 5 în valoare de 2,84 miliarde de euro, din care 1,65 miliarde pe partea de grant și 433 de milioane pe partea de împrumut. Diferențele de sume sunt importante, o să vedeți din nou cu prefinanțare și fără prefinanțare, având în vedere că ne apropiem de sfârșitul PNRR, sugestia mea este să discutăm de sume nete. Având în vedere că ne apropiem de sfârșitul PNRR, sugestia mea este să discutăm de sume nete. Deci reținem pe partea de grant, unde este cel mai important, sumele nerambursabile, 1,65 miliarde. Această cerere de plată 5 este practic penultima pe care o avem”, a spus ministrul.







