Nicole Kidman afirmă după divorțul care a luat prin surprindere Hollywood că a existat un moment în care s-a temut pentru viitor, dar că faptul că viața ei nu era oricum unde își imagina a făcut-o să privească lucrurile într-o altă lumină, relatează revista People.

Vorbind despre trăirile ei după divorțul de cânărețul de country Keith Urban, actrița și producătoarea de film în vârstă de 59 de ani a spus că „viața ei examinată cu atenție” presupune „să încerci lucruri, să faci greșeli, să eșuezi, să te ridici din nou, să mergi mai departe, să îmbrățișezi iubirea, să rămâi deschisă, să-ți păstrezi inima deschisă și să lași loc posibilităților”.

Ea a făcut comentariile într-un amplu interviu acordat pentru ediția britanică a revistei Vogue, subliniind că a adoptat o abordare bazată pe „sentimente înainte de toate”, atât în ceea ce privește munca, cât și viața. „Dorința mea este să nu fiu condusă de mintea mea”, a explicat câștigătoarea premiului Oscar.

„Dar, în același timp, îmi spun: «Bine, nu mă așteptam la asta. Aveam o altă imagine despre cum urma să arate viața mea, dar acum asta este realitatea»”, a spus ea, referindu-se la perioada de dinaintea divorțului.

„Îți faci toate aceste planuri și ai toate aceste idei despre cum va fi totul, iar apoi… nu este așa. Trebuie să te adaptezi. Trebuie să te ajustezi. Viitorul este, în acest moment, complet necunoscut pentru mine”, a mai afirmat actrița veterană.