PETER MAGYAR. Credit foto: Daniel Alfoldi/ZUMA Press Wire / Shutterstock Editorial / Profimedia

„În prezent, cele două turbine ale Centralei Nucleare de la Paks produc energie în condiții de siguranță. Între timp, mult discutata centrală nucleară din România a trebuit oprită complet”, scrie premierul Peter Magyar într-o postare pe Facebook.

În chip similar cu România, Ungaria apelează acum la scufundarea de barje pentru a încerca să crească debitul Dunării.

„Munca la Paks se desfășoară într-un ritm intens. Este în curs amplasarea și fixarea primei barje. În curând va sosi și a doua barjă. Pe malul drept al Dunării, pregătirea terenului a fost finalizată, se desfășoară amenajarea drumurilor și a început acoperirea cu piatră, pe baza planurilor realizate de cei mai buni ingineri”, a afirmat Magyar.

În Ungaria, centrala nucleară de la Paks a fost oprită la începutul lunii august pentru prima dată în cei 44 de ani de funcționare, din cauza nivelului Dunării, care a scăzut la minime istorice. Ea a fost repornită luni și funcționează în acest moment cu două turbine. Centrala nucleară furnizează aproape jumătate din energia electrică a țării.