Compania sprijină cu peste 500.000 de dolari, acordați prin facilitate fiscală, precum și prin contribuția directă a specialiștilor Cognizant, trei programe educaționale care susțin tinerii din România, de la recuperarea școlară și acces la educație modernă, până la leadership în școli, într-o societate modelată tot mai mult de tehnologie și AI.
Cognizant România, unul dintre cele mai mari centre tehnologice din Europa de Est ale grupului american Cognizant (NASDAQ: CTSH), cu peste 2.500 de angajați în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Baia Mare, lansează Cognizant Future Talent in Tech Romania, o inițiativă prin care compania susține educația ca fundație pentru viitorul tinerilor din România. Programul reunește trei proiecte cu impact și nevoi diferite derulate de Asociația pentru Valori în Educație (“AVE”), Asociația Creștină Something New și Asociația Casa Bună, cu impact direct pentru peste 860 de beneficiari și indirect, pentru peste 4.000 de persoane din toată țara, precum și pentru comunitățile din jurul acestora.
Inițiativa pornește de la convingerea că într-o lume modelată de AI și de schimbări rapide, tinerii au nevoie de educație relevantă, de acces la resurse și de adulți pregătiți să îi ghideze.






