Paris Saint-Germain a câștigat pentru a doua oară la rând Supercupa Europei, miercuri seară, la capătul unui meci intens cu Aston Villa, încheiat 2-1 pentru parizieni.
Campioana Europei a început bine meciul, cu o prezență superioară în ultima treime a adversarului, ceea ce a adus și golul. Kvicha Kvaratskhelia l-a driblat scurt pe Matty Cash și l-a învins pe portarul Bizot cu un șut puternic din careu, în minutul 20.
- articolul continuă mai jos -
Imediat după deschiderea de scor, câștigătoarea Europa League a pornit în căutarea golului, iar băieții lui Unai Emery au irosit ocazii bune până la egalare prin debutanții Hemmings și Madjo. Totuși, la doar 17 ani, atacantul Brian Madjo l-a dominat pe Pacho și a înscris cu o reluare de „9” din careu după centrarea la bara a doua a căpitanului McGinn, în minutul 45.
Golul care va aduce trofeul Supercupei Europei pentru al doilea an la rând în capitala Franței a venit de la Desire Doue. Aripa în vârstă de 21 de ani a fost lansat la limită de Ousmane Dembele și l-a învins pe portar cu o execuție din unghi, în minutul 61. Deși inițial fusese semnalat un ofsaid la pasa lui Dembele, arbitrii din camera VAR au revizuit faza și centralul somalez Omar Abdulkadir Artan a validat reușita.










