Ministerul Agriculturii pune la dispoziție peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Producătorii vor putea cere bani pentru modernizarea capacităților de producție, digitalizare, reducerea consumului de energie și apă sau pentru trecerea la producția ecologică, transmite MEDIAFAX.

Producătorii din sectorul vitivinicol au la dispoziție peste 11 milioane de euro pentru proiecte de modernizare și pentru investiții într-o producție mai eficientă și mai durabilă.

- articolul continuă mai jos -

Sesiunea de depunere a cererilor începe pe 17 august și se încheie pe 19 octombrie 2026, a anunțat miercuri Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Finanțarea este acordată prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Din suma totală, aproximativ 9,35 milioane de euro sunt alocate investițiilor destinate modernizării și creșterii competitivității întreprinderilor vitivinicole.