Armata americană a deschis focul asupra unei nave comerciale sub pavilion panamez care încerca să se apropie de un port iranian, încălcând blocada instituită de Washington asupra porturilor Iranului, au anunțat marți autoritățile militare americane, potrivit Wall Street Journal.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis că un elicopter american a lansat două rachete asupra sălii mașinilor navei-cargo Vela Nova, după ce echipajul ar fi ignorat avertismentele transmise de forțele americane.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit CENTCOM, nava încerca să se apropie de un port iranian și a încălcat astfel restricțiile impuse de Statele Unite.
Incidentul reprezintă a treia situație în care armata americană a recurs la forță pentru a impune blocada asupra porturilor iraniene, introdusă de Washington la 14 iulie.











