Park Geon-roung în videoclipul „Baby Shark”. Sursa foto: captura YouTube

După ce a făcut istorie pe YouTube în pijama cu rechini, copilul care a captivat publicul din întreaga lume revine pe scenă la vârsta adolescenței, potrivit BBC și CNA Lifestyle

La doar șapte ani, Park Geon-roung a jucat în videoclipul „Baby Shark”. Videoclipul a devenit cel mai vizionat clip de pe YouTube din toate timpurile, cu 17 miliarde de vizionări – și numărul continuă să crească.

La zece ani după ce a făcut întreaga lume să cânte „Baby Shark, doo-doo-doo-doo-doo-doo”, protagonistul se pregătește să-și facă debutul în K-pop sub numele de scenă „Baby Shark Boy”.

Proiectul este susținut direct de Pinkfong, compania sud-coreeană de educație și divertisment pentru copii care a creat clipul original în 2016.