O mașină circulă pe un bulevard mărginit de copaci, în estul Brandenburgului, Sieversdorf, Germania, 11 august 2026. FOTO: Patrick Pleul / DPA / Profimedia
Eclipsa parțială de Soare așteptată miercuri seară în Germania a provocat o creștere bruscă a prețurilor en gros la energie electrică – limitată la perioada scurtă în cauză -, ceea ce subliniază dependența tot mai mare a țării de producția de energie solară într-un context deja tensionat de caniculă și de nivelurile scăzute ale cursurilor de apă, scrie marți AFP.
Conform datelor furnizate de bursa paneuropeană de energie electrică Epex Spot, cu sediul la Leipzig (estul Germaniei), prețul energiei electrice livrate în anumite intervale de cincisprezece minute miercuri seară va depăși 400 de euro pe megawatt-oră (MWh), adică de câteva ori mai mult decât nivelul mediu observat pe piață.
În intervalul orar local 19:00 și 19:15 (20:00 și, respectiv, 20:15, ora României), prețul se va ridica la aproximativ 210 euro pe MWh, pentru ca apoi să atingă un maxim de peste 460 de euro în intervalul local 19:45 și 20:00, moment în care producția fotovoltaică ar trebui să scadă semnificativ din cauza eclipsei.
Prețurile ar trebui să scadă apoi la aproximativ 230 de euro pe MWh pe măsură ce se apropie apusul soarelui.









